Deși economia s-a modernizat, companiile s-au digitalizat și generațiile s-au schimbat, mentalitatea legată de muncă în România a rămas, în multe locuri, blocată într-un trecut care nu mai funcționează.
Mulți angajați încă privesc munca drept o obligație, nu o alegere. Mulți angajatori o tratează ca pe o datorie impusă, nu ca pe o colaborare.
Această perspectivă rigidă afectează productivitatea, motivația și relația dintre oameni la toate nivelurile.
În loc să fie un spațiu al dezvoltării și al respectului reciproc, munca devine adesea o sursă de stres, neîncredere și frustrare.
Problema nu este doar în salarii sau condiții, ci în cultura muncii. România are oameni competenți, dar un sistem care, de multe ori, nu-i valorizează. De la lipsa meritocrației la frica de greșeală și până la obediența față de autoritate, aceste reflexe mentale frânează evoluția reală.
Schimbarea nu vine doar prin legi sau investiții, ci prin o transformare profundă a modului în care înțelegem ce înseamnă să muncești cu sens.
Moștenirea comunistă și frica de inițiativă
Una dintre rădăcinile problemei actuale este mentalitatea moștenită din perioada comunistă.
Timp de decenii, munca a fost văzută ca o obligație socială, nu ca o sursă de împlinire personală. Inițiativa era descurajată, iar conformismul, recompensat.
Această cultură a fricii și obedienței a lăsat urme adânci. Mulți angajați preferă să „nu iasă în față”, să nu conteste, să nu întrebe.
Mulți șefi, la rândul lor, continuă să creadă că autoritatea se impune prin control, nu prin încredere.
Într-un astfel de climat, creativitatea devine suspectă, iar inovația, un risc.
România are minți excepționale, dar puține contexte care le încurajează.
Eliberarea de aceste tipare cere timp, educație și curaj. Adevărata schimbare începe atunci când oamenii nu mai lucrează de frică, ci din dorință de a crea valoare.
Relația toxică dintre angajat și angajator
În multe locuri, relația dintre angajat și angajator rămâne dezechilibrată. Pe de o parte, există companii care văd oamenii ca „resurse” de înlocuit, nu ca parteneri. Pe de altă parte, există angajați care văd locul de muncă doar ca pe o obligație financiară, nu ca pe o responsabilitate comună.
Rezultatul? Lipsă de încredere, comunicare deficitară și demotivare.
Cultura muncii sănătoase se bazează pe respect reciproc:
- angajatorul oferă transparență, condiții și recunoaștere;
- angajatul oferă implicare, profesionalism și loialitate.
Din păcate, multe organizații din România încă funcționează pe principiul „șefului suprem” și al „executantului obedient”.
În loc de colaborare, există teamă. În loc de feedback, există tăcere.
O cultură în care oamenii nu pot vorbi deschis nu poate progresa. Munca devine astfel o formă de supraviețuire, nu de evoluție.
Lipsa culturii meritocratice
Una dintre cele mai dureroase realități din piața muncii românești este absența meritocrației autentice. Promovările se fac adesea pe criterii de vechime, relații sau loialitate oarbă, nu pe competență. Acest fenomen ucide motivația celor buni și încurajează mediocritatea.
Când oamenii simt că performanța nu contează, își pierd energia.
„De ce să mă zbat, dacă oricum nu se vede?”: e o frază des întâlnită în multe birouri.
În schimb, companiile care aplică meritocrația reală atrag și păstrează talentele. Oamenii muncesc mai bine când știu că efortul lor este recunoscut.
Cultura performanței nu înseamnă competiție toxică, ci recunoașterea corectă a valorii. Iar acolo unde meritocrația există, productivitatea și loialitatea cresc automat.
Neîncrederea și cultura „merge și-așa”
O altă barieră mentală profundă este expresia devenită simbol: „merge și-așa”. Această atitudine ascunde o combinație de resemnare, neîncredere și lipsă de responsabilitate.
Ea se traduce prin:
- lucrări făcute superficial;
- lipsă de atenție la detalii;
- refuzul de a îmbunătăți procesele;
- minimalism funcțional („important e să fie făcut, nu bine făcut”).
Această mentalitate micșorează valoarea fiecărui efort. Un om care gândește „merge și-așa” nu își mai pune sufletul în ceea ce face.
Rezultatul? Mediocritate generalizată.
Schimbarea începe prin mândria muncii bine făcute. Fie că ești medic, profesor, mecanic sau programator, calitatea muncii tale te definește. Când fiecare își face treaba bine, toată societatea se ridică.
Lipsa educației despre etica muncii
Școala românească vorbește despre rezultate, nu despre etică. Elevii sunt evaluați pentru note, nu pentru implicare.
De aici pornește confuzia între „a reuși” și „a merita”.
Etica muncii nu se învață din manuale, ci din modele reale. Profesorii, părinții și liderii au un rol decisiv în a forma generații care respectă munca.
Când un tânăr vede că succesul vine prin noroc, nu prin efort, își pierde motivația de a se implica. Când vede că munca cinstită este disprețuită, renunță la ambiție.
Etica muncii înseamnă să-ți faci treaba bine chiar și atunci când nu te vede nimeni. Este forma cea mai simplă, dar și cea mai rară, de demnitate profesională.
Generațiile tinere și schimbarea de perspectivă
Totuși, lucrurile nu sunt statice. Generațiile tinere aduc o schimbare reală de mentalitate. Tinerii nu mai vor doar stabilitate, ci sens.
Nu mai acceptă autoritatea rigidă, ci caută respect și libertate.
Pentru unii angajatori, acest comportament pare lipsă de disciplină. În realitate, este un semn al evoluției culturii muncii.
Noile generații pun accent pe echilibru, pe autonomie și pe valori autentice.
Ei nu fug de muncă, ci de absurditate. Vor să simtă că munca lor contează, nu doar că „bifează” ore.
Această transformare nu trebuie criticată, ci înțeleasă. Dacă organizațiile învață să o valorifice, pot crea echipe motivate, loiale și creative.
De la obediență la responsabilitate
România are nevoie de o schimbare subtilă, dar profundă: să treacă de la obediență la responsabilitate.
Obediența înseamnă să faci ce ți se spune, fără să gândești. Responsabilitatea înseamnă să faci ce trebuie, pentru că înțelegi de ce contează.
Această diferență schimbă complet dinamica muncii. Oamenii responsabili sunt motivați intern, nu din frică. Ei nu au nevoie de control, ci de încredere.
Când angajații devin responsabili, iar liderii devin umani, organizațiile evoluează organic. Adevărata productivitate vine din implicare conștientă, nu din supraveghere permanentă.
Soluția: o nouă cultură a muncii
Schimbarea mentalității nu se face prin slogane, ci prin exemple consecvente.
România are nevoie de lideri care respectă oamenii, de angajați care cred în valoarea propriei munci și de instituții care recompensează corect performanța.
O cultură sănătoasă a muncii se bazează pe:
- respect reciproc;
- transparență și comunicare deschisă;
- meritocrație reală;
- educație practică și morală;
- curajul de a spune „nu merge și-așa”.
Fiecare generație poate schimba ceva. Nu prin revoluții bruște, ci prin felul în care muncește zi de zi.
România are potențialul de a fi o țară a competenței și a muncii cu sens, dar pentru asta, trebuie mai întâi să-și vindece relația cu munca însăși.
Munca nu e o pedeapsă, ci o expresie a valorii personale. Când vom învăța să o privim astfel, respectul reciproc va deveni normalitate, nu excepție.
Schimbarea mentalității începe cu fiecare dintre noi. Cu fiecare decizie de a lucra corect, de a aprecia efortul celuilalt, de a face lucrurile bine chiar și atunci când e greu.
Doar atunci vom putea spune că România a trecut de la mentalitatea „merge și-așa” la mentalitatea „hai să facem mai bine”.
